Acasa    Evenimente
  Reuniunea președinților Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene (COSAC)

Reuniunea președinților Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene (COSAC), Parlamentul României, București

de la

20-01-2019

la

21-01-2019

Reuniunea președinților Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene (COSAC) este primul eveniment pe care Parlamentul României, respectiv Senatul, îl organizează în cadrul dimensiunii parlamentare a primei Președinții rotative a Consiliului UE deținute de România. 

La această reuniune participă președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din țările membre cât și cele candidate la aderarea în Uniunea Europeană, precum și reprezentanți ai Parlamentului European și ai Comisiei Europene. Această conferință este importantă deoarece prezintă și clarifică prioritățile Președinției României, dezbate Raportul bi-anual COSAC, pregătește sesiunea plenară a COSAC precum și un panel în care se va dezbate Convergența și coeziunea europeană.

Reuniunea președinților Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene (COSAC) este precedată de o reuniune a Troicii prezidențiale compuse din delegațiile parlamentelor naționale ale președinției (România), președinția precedentă (Austria), următoarea președinție (Finlanda) și Parlamentul European. Scopul reuniunii troicii este de a discuta și a conveni asupra agendei, a participanților, a subiectelor și a altor aspecte importante ale reuniunii.

COSAC a fost înființată la Paris, la 16-17 noiembrie 1989 de către președintele Adunării Naționale Franceze și reunește o dată la șase luni, începând din 1989, organele parlamentelor naționale specializate în afaceri europene și reprezentanți ai Parlamentului European și Comisiei Europene. Fiecare conferință este convocată de către parlamentul țării care deține președinția Uniunii și este pregătită în comun cu Parlamentul European și parlamentele din cadrul troicii. Aceste dezbateri au ca interes subiecte majore legate de politica europeană. COSAC joacă un rol important în participarea activă a parlamentelor naționale la dezbaterea privind afacerile UE.

COSAC nu este un organ decizional, ci unul cu rol consultativ și de coordonare parlamentară care își adoptă pozițiile prin consens. În conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor naționale, COSAC poate prezenta orice contribuție pe care o consideră adecvată în atenția instituțiilor Uniunii Europene. Totuși, contribuțiile aduse de COSAC nu obligă în niciun fel parlamentele naționale și nici nu le afectează poziția.


Stiri/ Comunicate de presa/ Discursuri


Documente conexe


Participanti


Moderatori

Gabriela Crețu

Președinta Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului și președinta Comisiei comune speciale a Camerei Deputaților și a Senatului pentru coordonarea activităților parlamentare necesare pregătirii Președinției Române a Consiliului UE

Angel Tîlvăr

Președintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor


Vorbitori


Persoane de contact

Nicoleta Aldea
Coordonator - Consilier parlamentar, Comisia pentru Afaceri europene

tel: +4 021 414 2618

email: nicoleta.aldea@senat.ro; cae@senat.ro

Petronela Dobrin
Șef serviciu, Serviciul pentru afaceri europene

tel: +4 021 414 2701

email: petronela@senat.ro

Carmen Mihăileanu
Consilier parlamentar, Serviciul pentru afaceri europene

tel: +4 021 414 2701

email: carmen.mihaileanu@senat.ro