Acasa     Stiri
    Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, au avut o întrevedere cu delegaţia Conferinţei Preşedinţilor din Parlamentul European

Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, au avut o întrevedere cu delegaţia Conferinţei Preşedinţilor din Parlamentul European

21-11-2018

Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, au avut miercuri, 21 noiembrie, o întrevedere cu delegaţia Conferinţei Preşedinţilor din Parlamentul European, condusă de preşedintele Parlamentului European, domnul Antonio Tajani. Principalele subiecte abordate au avut în vedere evoluţiile României în pregătirea susţinerii preşedinţiei Consiliului UE, în special în ceea ce priveşte dosarele de interes major aflate pe agenda europeană în prima jumătate a anului viitor.

Cei doi oficiali români au salutat deschiderea la dialog şi buna cooperare cu Parlamentul European în pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE, transmiţând asigurări cu privire la angajamentul şi voinţa depline ale României de a contribui, printr-un efort comun, la avansarea agendei Uniunii, în beneficiul proiectului european şi al cetăţenilor.

Referitor la interesul exprimat de preşedintele Parlamentului European, domnul Antonio Tajani, faţă de stadiul pregătirilor şi perspectiva României cu privire la dosarele sensibile gestionate de ţara noastră pe perioada derulării Preşedinţiei Consiliului UE, domnul Liviu Dragnea a declarat că "avem în faţă mai multe provocări deosebite, care vor trebui abordate în cursul Preşedinţiei României. Este important ca prin acţiunile noastre politice să aducem proiectul Uniunii Europene mai aproape de cetăţeni. Cheia unităţii şi coeziunii în cadrul UE ţine, în primul rând, de tratamentul egal şi de solidaritatea dintre statele membre, acestea fiind două valori fundamentale pe care s-a clădit proiectul european. Menţinerea României şi Bulgariei în afara Spaţiului Schengen este fără îndoială contrară dezideratului de consolidare a coeziunii în cadrul Uniunii".

Preşedintele Senatului a subliniat faptul că, pe durata deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, România va acţiona ca mediator imparţial şi un facilitator de consens. De asemenea, a afirmat că, pe termen lung, eficienţa UE va depinde de capacitatea acesteia de a asigura un nivel adecvat de convergenţă între statele membre şi de a îmbunătăţi nivelul de coeziune, prin menţinerea şi promovarea valorilor comune.

Totodată, preşedintele Senatului a evidenţiat că unul din dosarele cu profil internaţional care va cunoaşte evoluţii importante şi o încheiere aşteptată de un număr foarte mare de cetăţeni europeni, în perioada Preşedinţiei rotative exercitate de România, este Dosarul Brexit.